Romanian Title: GENEALOGIE, ISTORIE SI PSIHANALIZA
English Title: GENELOGY, HISTORY AND PSYCHOANALYSIS
1. Cronologic, genealogia apare ca prima timidă ercare de isto?riografie. Primele documente istorice scrise, sunt genealogii regale (Egipt). Autorul a mai putut observa fenomenul societăţile arhaice din Africa : afară de legende cu caracter mitologic, singurele em-brioane de istorie sunt genealogiile transmise oral de c⮴ăreţii de curte (fr. Griots) ai emirilor sau sefilor de clan. Dar si societatea noastră medievală, genealogia, scrisă sau orală, era piatră de temelie struc?tura socială cea mai veche a ţării, cea a mosnenilor si răzesilor.
2.?Astăzi, genealogia serveste ca stiinţă auxiliară biografiile oa?menilor ilustri si? descifrarea legăturilor dintre familiile oligarhiilor
(v, alăturat, Paul Cernovodeanu, Importanţa tabelelor de ascendenţi pentru genealogie si istorie); a. a folosit datele genealogice special pentrua? susţine?? teza?? existenţei? unei? oligarhii? ereditare? de? guvernăm⮴? Principate, asemenea magnaţilor din Ungaria si Polonia (v. Les Grands Boiars ont-ils constitue? dans les? principantes roumaines une? veritable
oligarchie institutionnelle et her⤩taire ? in ?Siidost-Forschungen", Band
XLVI, 1987).
3.?In biografie, a. e? de părere că genealogia poate fi folosită ori br />perspectiva căutării ?geniului ereditar", #355;elesul dat acestui concept
veacul trecut de sir Francis Galton, inventatorul cercetărilor eugenetice, care a studiat sute de cazuri de familii excepţional estrate; ori
pentru detectarea dezechilibrelor stimulante care au putut provoca, printr-un proces de overcompensation (v. Freud) un puternic imbold pentru
ambiţia personală : bastarzii ilustri sunt nenumăraţi, istoria noastră ca
si istoria universală. Legenda lui Moise, copil găsit prin minune, nu
ascunde oare o nastere nelegitimă? Aceeasi legendă o găsim cu o mie
de ani inte, la primul Şargon din Mesopotamia, al cărui nume este
chiar el simptomatic (Şaru-kin : ?Regele este legitim)". Mai puţin re?
marcat, general, este efectul eredităţii mixte, adică al uniunilor unde
se poate discerne o discrepanţă re nivelul familiilor paternă si ma?
ternă, sau cu o ereditate pe care urmasii caută să o oculteze. Intr-adevăr, mezalianţa e si mai frecventă decⴠnasterea nelegitimă ca imbold sau cauză de fenomen de overcompensation. Exemplele sunt nenumă?rate si prea rar semnalate sau interpretate (de pildă : Temistocle, Octa-vian August, Richelieu, Mazarin ; printre artisti : Puskin, Alexandre Du-mas. ambii cu s⮧e negru, Georges Sand, cu o ciudată succesiune de nasteri nelegitime, Ana de Noailles, din Br⮣oveni adoptaţi si cu as?cendenţă maternă Musurus si Vogoridi etc). Sau o ascendenţă ocultată : semi-evrei ca Marcel Proust si Milosz ; bunici evrei ca la Vasile Alec-sandri sau la Hasdeu. Sau o infamie pe care o ascunzi si care provoacă o exacerbare a orgoliului (cazul lui Balzac, al cărui unchi-mare fusese condamnat la ocnă pentru omor, sau al lui Gobineau, a cărui mamă se trăgea dintr-o bastardă a lui Ludovic XV. si fusese, condamnată la tem?niţă grea pentru repetate furturi si escrocherii ; si chiar titlul lui de conte nu era autentic!).
4. In fine, genealogia a folosit autorului la ghebarea unei teorii care ocupă un loc important eseul, său de filosofic a istoriei (Civilisa-lions et lois historiques. Essai d'elude comparee des civilisations. Paris ? Haga, 1975), anume ipoteza existenţei unei constante evoluţia na?ţiunilor, fenomen mai lesne detectat istoria statelor pluri-etnice si net stratificate pe plan social. Acestea, faza lor ascendentă, sunt conduse de o foarte mică minoritate aparţin⮤ unei etnii. dominatoare si unei clase dominante ; momentul culminant, al dezvoltării acelor state, fosta minoritate activă, sub efectul unei ?oboseli psihologice", se retrage cu etul de la conducere, lăs⮤ ?imperium"-ul aproape exclu?siv m⮡ elementelor periferice, adică claselor sociale ţinute mai ?inte departe de putere si etniilor tⲺiu agregate acelui ansamblu poli?tic. A. a făcut această observaţie compăr⮤ evoluţia clasei politice la Roma, mai ⩠epoca republicană, apoi faza finală a imperiului, si Franţa, compar⮤ personalul politic din secolul XVIII cu cel din epoca contemporană. La Roma, se constată, la sfⲳitul erei republicane, o extraordinară concentrare a puterii m⮡ unui grup restr⮳ de familii patriciene din Senat (v- BLOCH & CARCOPINO, Histoire Romaine, II, p. 33?34, după NEUMANN, Geschichte Roms wahrend des. Verfalls der Republik, I, p. 30) : de pildă, din cei 200 de consuli care s-au perin?dat re 233 si 133 inte de Christos, peste jumătate s-au recrutat din s⮵l a numai 13 familii, si peste o treime din numai cinci familii, printre care Cornelii (Scipio) si Aemilii ! După cei ?Doisprezece Cesari" din neamul lui Cesar si Octavian (de altfel, din ce ce mai degeneraţi, si nici unul fiul predecesorului său !), ?imperiul" trece progresiv la ita?lieni de origine modestă (Flavienii), apoi la provinciali probabil de ori?gină italiană, dar din ce ce mai periferici (ep⮤ cu Traian, Adrian etc), apoi la străini abia romanizaţi (Severii sunt arabi, iar după ei păraţii se recrutează aproape exclusiv printre ilirieni, traci, gali, daci, etc.. si la urmă printre semi-barbari). In secolul II. avem un singur ita?lian care domneste doar cⴥva luni, 193 ; ultimul veac al imperiu?lui (ă unitar), re 276 si 395, nu mai avem nici un italian. Prin urmare, nu poate fi vorba de un simplu proces de re-echilibrare re vechii romani (?centralii") si cetăţenii noi ai imperiului (?perifericii"), ci de o progresivă, apoi- totală, retragere de la putere a elementelor cetrale si, concomitent, de o preluare a puterii de către elementele perife?rice (ceea ce a. a sintetizat limba franceză prin formula ?la loi de Teffacement des ?centraux" et de la montee des ?peripheriques"?). Tre?buie, ă, bine lămurit că fenomenul de urcare a perifericilor nu e cauza decadenţei, ci consecinţa ei, si că departe de a fi un element de descompunere, el reprezintă dimpotrivă o posibilitate de prelungire a duratei acelei societăţi atinse de ?oboseala psihologică".
In cazul Franţei, unde perioada studiată e fireste mai scurtă, consta?tăm următoarele : secolul XVIII, ultimul veac al ?Vechiului Regim'', c⮤ Franţa domină Europa si demografic si cultural, personalul politic se recrutează peste 80% la nord de Loira si aproape exclusiv categoria unei nobleţe administrative (?noblesse de robe") ; afară de trei prelaţi, doi militari si cinci financiari (din care doi sunt străini, Law si Necker), nici un supus al regelui Franţei originar din provincii de altă limbă decⴠlangue d'oil, Provence, Languedoc, Gascogne, Roussillon (de limbă catalană), Ţara Bascilor, Bretania, Flandra, Alsacia, Corsica etc, nu accede la guvern, si, bine#355;eles nici un ?minoritar" prin religie (protes?tant, evreu), afară de cei doi străini, Law si Necker. Revoluţia franceză aduce o răsturnare a situaţiei si acest domeniu, aproape toate perso?nalităţile de frunte ale Revoluţiei fiind ?periferici" ? ep⮤ cu Mirabeau si sfⲳind cu Bonaparte, născut abia un an după anexarea Corsi-cei si care la 9 ani, c⮤ e admis prin favoare la scoala militară de la Brienne, nu stie ă franţuzeste ! De la Republica a III-a oace (1871), tendinţa spre o guvernare a perifericilor (meridionali, protestanţi, evrei, bretoni si alsacieni, metisi etc.) se accelerează din ce ce mai mult, ating⮤ astăzi proporţia aproximativă de 75%.
Aceeasi anchetă bazată pe genealogie a fost făcută pentru trei alte mari puteri cu structură pluri-naţională : Marea Britanie, Rusia si Sta?tele Unite. Aceasta din urmă e singura care, de la emeiere si timp de aproape două secole (p⮦#259; la alegerea lui Kennedy, 1961) n-a ri?dicat la vreuna din cele patru prime magistraturi ale Statului (anume : Presedinte, Vicepresedinte, Secretar de Stat, Chief Justice), pe nici un periferic, adică un cetăţean care să nu aparţină grupului fondator al sta?tului, astăzi minoritar, poreclit de adversari WASP (White-Anglo-Saxon-Protestant), dovadă de ?tinereţe" faţă de fosta Uniune Sovietică, unde gu?vernanţii, din 1917 oace, au fost majoritate periferici (ucraineni, evrei, georgieni, armeni etc). Modelul cel mai impresionant ni-1 dă com?punerea primului ?Politburo" din 1917 : din sapte membri, avem patrii evrei, un georgian, un ucrainean si numai un rus, Lenin, care de fapt e doar sfert de rus, cei patru bunici fiind de origine etnică deosebită (bunicul patern Ulianov, rus, bunica paternă calmucă, bunicul matern evreu, bunica maternă nemţoaică).
Trebuie, ă, ă o dată insistat asupra faptului că fenomenul de urcare a perifericilor nu e nicidecum o cauză de senectute sau decădere a unei societăţi umane, ci doar un simptom vizibil, si deci un simplu mijloc de diagnosticare.
Iată cum genealogia a putut folosi nu numai domenii de istorie elementară, biografii sau pentru completarea datelor istoriei eveni-menţiale, ci si r-o ercare de filosof ie speculativă a Istoriei.
AUTHOR: NEAGU M. DJUVARA
Date: 1994
Back
